Hello:)

Mamaaaaaaaa s/a facut februarie deja, iar eu nu scriu cu diacritice. Oh, well. Revin

Deci musai de ascultat, ca de-asta m-am oprit din drum:)

A fost odata

Popescule, în surse să ne bătem sau o cafia în Go In să bem? (să respectăm tradiţia, după conferinţele lui Johannis!)

Aşa cum îi cade bine unui ziarist, DJ, profesor şi nu numai, Popescul a dat cu scrisul despre plecarea mea de la Monitorul de Sibiu, în premieră şi exclusivitate! Nu mi-a dat link la blog, dar asta se poate trece cu vederea. Dovadă-i linkul de mai sus.

Pe cuvântul meu de ziaristă-n cuget şi simţire, dacă ştiam că se face "vâlvă" cu plecarea mea şi ajung pe blogul lui Pope, îmi dădeam demisia mai repede. Din motive pur egoiste, bineînţeles. Aş fi avut mai mult timp să mă minunez şi să mă hlizesc de zvonurile în care mi-s în rol principal.

Zvon de pus în ramă

"Un amic apropiat PDL-ului spune că PSD-ul a înaintat o propunere către viitorul prefect Trihenea, prin care Laura Cătuneanu să se ocupe de cele cu presa alături de tovarasul Todorescu"

"Ioooii", îmi zic. Faza cu Johannis-ul dezertor din fedegere şi refugiat la pedele e nimica toată pe lânga asta!;)) Mare bai n-ar fi fost dacă nu mi-ar fi zis altcineva, ieri, la o cafia, acelaşi lucru. Că eu, că pesede, că pedele, că prefectură...Acuma, na, ce să mai comentez? Ca ziaristă, am lungit întotdeauna urechile la zvonuri, fiind foarte interesată să le confirm şi să trag concluziile, daaaaar, si să aflu de unde au plecat şi de ce. În cazul meu, nici nu-mi bat capul, deşi sunt printre puţinii oameni care ştiu că nu mă duc la Prefectură.

No, acum că m-am exprimat în această chestiune prefecturoasă (da, Tudor, e un cuvânt urât), e musai să mă mai exprim o dată, să fumez o ţigară, după care să-mi pun zvonurile în ordine.

Dragooooş, unde Duamne iartă-mă ai găst poza aia din tinereţile mele? Păi di ce n-ai zis, că-ţi dădeam una de actualitate, să mă recunoască şi pe mine cetăţeanul-cititor când mă vede în pasaj la Bulevard!!!

Mai dau un copy paste la partea mea preferată din articolul cu pricina, şi revin în curând cu detalii. Asta-i cu bold, că aşa vreau io!

"Aşa după cum o ştim pe Laura, va face treabă bună oriunde va merge..
Baftă draga noastră :)"

Eeeee? Mulţumeeeeeeesc Dragoş! Dau o cafia pt asta, după ce-mi dai tu vreo 5, ca să-ţi speli zvonurile!:)

PîSî. Nu-i secret de stat viitorul meu domiciliu profesional, dar deocamdată nu-i de zis. Asta-i tot. Dacă, între timp, se convinge Băse că am capacităţi de Cotroceni sau mă fac tonomat cu ieuro prin presa, că leul e în criză profundă?:)

Dacî nu vî tîvîliţi pi jos di râs, înseamnî cî aveţi nivoie di translator!

Pentru că e genială, Simona Tache scrie. Şi scrie genial. Pentru că e genială!

Nici Andreia Marin Bănică Jr. însăşi nu s-ar fi putut exprima atât de bine:)

De la Simona citire!


Deşi e foarte ocupată, Andreea Marin a mai găsit puţin timp pentru cea mai importantă chestie din viaţa ei: războiul cu Mihaela Rădulescu.

Dragî Mihaelo,

Nu ţi-am răspuns mai repidi la ultima ta scrisoari din două motivi: 1. Am avut multî triabî la bucătării, că vini Crăciunul şi 2. Am vrut să ti las s-aştiepţi, ca să ti umilesc.
Şi ti-aş mai fi umilit multî vremi dacî nu m-ar fi enervat foarti tari o ştiri din ziari. Nu-ţi mai ajungea, fatî, că faci şi teatru şi film şi că ti dai şi cu parapanta şi cu motociclieta şi cu tot felul di alti prostii? Trebuia neapărat să ti-apuci di dublat deseni animati? Hai, hai, nu ti prefaci că nu ştii despre ce îi vorba. Îi vorba di desenul ăla animat făcut di Walt Disney, în cari Virjil Ianţu faci vocia unui căţiel, Oţil al tău întruchipeazî un hamster, iar tu dai voci la o pisicî maidanezî, maidanezo! Vai di capul tău cît eşti di oportunistî, da’ să ştii că n-o să mă las mai prejos nici di data aciasta. Mai am di înfăşurat 180 di sarmali, da’ după ce li termin, o să sun la Walt Disney şi o să li dau vocia mea, pe-a lui Ştiefan şi gânguritul Violetii, pentru următoarili 100 de deseni animati pi cari li vor faci ei. Nu le cier nici un ban pentru vocili noastri, doar 2 milioani di euro pentru vocia Violetii şi o să vezi c-o să accepti imiediat. Vai di capul tău, o să rămîi doar cu pisica vagaboandî şi cu buza umflatî, că n-o să mai ai accies pi viaţî la nici un desen animat. Iar, dupî ce semnez contractu’ aciesta şi priegătiesc şi salata di boeuf, mă apuc şi di cîntat operă şi operetî, ca să fii foarti clar cari dintri noi două este mai talentatî şi mai plurivalentî. Apropo, să nu ti punî dracu să ti orientezi cătri gimnastica de performanţî, că m-am băgat deja eu în lotul naţional. O să fiu number one, mai tari chiar şi diecît Nadia! Să vezi ce-o să ti oftici, mîţî mediocrî ci eşti!

Scrisoarea cu număru doi di la Andreia pientru Mihaiela, aicia

Despre neîndrăzneala de a spera

Imaginaţi-vă-l pe Traian Băsescu, fie el chiar şi cu chipul lui Emil Boc, vorbind astfel. Imaginaţi-vă cum ar fi ca administraţia prezidenţială şi guvernul României să vorbească în limitelele realului şi totuşi să dea atâta optimism şi speranţă celor ce îi ascultă. Nu puteţi, nu? Nici eu.



Mă uit cu jind în ograda americanilor şi..mă uit cu jind. Nu spun că ce se întâmplă acolo e perfecţiunea întruchipată. Nici pe departe. Dar făcând o comparaţie cu ce e la noi...La noi, unde un primar care nu a fost în stare să schimbe ceva într-un oraş (în afară de borduri, evident) este astăzi ministrul Economiei. Unde o tanti care, în cel mai rău caz, merge la Mamaia, Neputun şi Sinaia, a ajuns acum într-o poziţie în care ar trebui să gândească strategii pentru turismul din ţara asta. Nu îndrăznesc să mai trag concluziile.

L-am găsit pe Hendrix;))

M-a lepşuit Adela. Am răsuflat uşurată că m-am pricopsit cu o leapşă drăguţă şi am dat fuga în folderul foto. Număr până la 4, aşa cum zice regula şi dau peste nişte poze ale lui bro. (shit, nu era folderul cu pozele mele de la Oscar):D. Deh, aşa e când ai fraţi. Împarţi şi laptopul!



Hendrix/ul meu, la repetiţii, într-un garaj. Ce să zic? Mă fac mică-mică, zâmbesc frumos şi nu mai urlu ca disperata că vreau laptopul. Va veni ea ziua când voi fi eu la mâna lui şi o să-i cer, cu zâmbet frăţesc, vreo vilişoară pe Coasta de Azur:)

PS Daca mai e nevoie sa precizez, bro e ala cu bass/ul;))

Un pic-pic mic, da' mic de tot, de muzica

Doar de ascultat. Sectiunea "de citit" e inca in constructie

A 13-a zi după scripturi

După cum bine aţi remarcat unii dintre voi, am înviat. Blogoreşte vorbind. Mă rog, ideea e că nu am nimic extraordinar de comunicat în acest aşa zis post. Nu că nu aş avea ceva de comunicat, doar că nu acuşica.:D

So, stay tuned! Vin cât de curând cu o propunere zămislită din al meu căpşor. Ceva de genul "hahaha, ce-mi plac glumele mele".

No, acu bag nişte reclame, nişte promo-uri şi revin cu episodul doi.

Mai mult decât de adevăr, oamenii au nevoie de speranţă

Motto "Pentru ce m-aţi băgat pe mine în mocirla asta, după ce o viaţă întreagă am făcut tot posibilul să vă bucur pe voi?" - Florin Piersic

Îl ascult pe Florin Piersic, la Antena 3. Nu e o secvenţă de film, nu e o emisiune de divertisment. E Florin Piersic, actorul, pus în situaţia de a le explica românilor din întreaga ţară şi din afara ei cum nu a colaborat el cu securitatea.
Articolul absolut idiot şi fără niciun scop a apărut acum câteva zile în Cotidianul. Nu vă dau link.

Nu mă interesează dacă Florin Piersic a avut vreo legătură cu securitatea sau nu. Nu mă interesează dacă e vinovat de ceva sau nu. Pentru mine şi pentru mulţi, foarte mulţi români, Florin Pierisc e mai mult decât un om. E una din mândriile noastre naţionale. Unul din puţinii oameni care sunt în stare să aducă lacrimi de emoţie şi hohote de râs pe chipurile a milioane de oameni. Cine mai poate să facă asta, aici, la noi în ţara noastră atât de minunată? O mândrie a unei ţări pătată de un articol dintr-un ziar.

Câte astfel de repere avem noi? Pe cine? De unde? Din politică? Din ăia care transformă manelele într-o normalitate românească?

Printre rânduri, îl ascult pe Piersic. Face ce face, şi tot la poveştile din teatru şi film revine. Alea pe care le spune din ochii şi cu vocea lui, pe care o ştim cu toţii. Şi tocmai unui astfel de om i s-a făcut o asemnea mizerie. Nu contează dacă a fost făcută din convingerea că ăla era adevărul, sau strict pentru imaginea ziarului. Contează că, de multe ori, speranţa e mai presus de adevăr. Iar mie mi se pare că numai speranţa mai ţine oamenii în ţara asta.

Să cânte muzica!

Dalia avea o vorbă înţeleaptă: să trăieşti cum visezi! Aşa că, daţi muzica mai tare, lăsaţi visele şi speranţele să treacă dincolo de gândurile voastre şi zâmbiţi ca şi când fiecare zi ar fi o sărbătoare! Să aveţi un an plin de vise împlinite!

Moş Crăciun aduce case cu omuleţi de zăpadă în curte?

Când o să mă fac mare, o să am o căsuţă după chipul şi asemănarea ăsteia din poză. Bine, poate o să-i fac şi o terasă mică la etaj şi poate-poate pun şi de-o piscină rustică în curte, chiar dacă va fi un lac prin apropiere:) Astea-s deja detalii...


Pe când mergeam eu la grădi, mă uitam la pozele cu căşi pe care le găseam în almanahe sau reviste şi pierdeam muuuult timp imaginându-mi ce fac oamenii înăuntru. Şi nu vă gândiţi la prostii, că pe vremea aia nici eu nu mă gândeam. În general, omuleţii mei imaginari erau adaptaţi vremurilor respective şi zâmbitori. La fel cum mi i-aş imagina şi acum. Numai că acum mamele s-ar uita la telenovele, ar sta la cafele cu prietenele şi ar merge la shopping în loc să facă prăji, iar taţii ar butona telecomada de la un meci la altul şi ar trebălui pe la maşină, în loc să taie lemne, în curte:) De copii nu mai zic nimic. La ce le mai trebe să înveţe bastonaşe şi liniuţe când au tastatură cu literele gata scrise?